Cap.6 LUCRAREA DUHULUI SFANT


      A venit ziua în care Dumnezeu a despicat cerul şi S-a pogorât pe când eram adunaţi. Dintr-o dată am
auzit zgomotul unui vânt puternic. Pot doar aluziv să descriu ceea ce s-a întâmplat şi am să încerc s-o explic
printr-un exemplu. A fost ca şi cum aerul comprimat ar scăpa dintr-o pompă de aer sub presiune. Această
comparaţie nu poate să exprime îndeajuns ce a fost de fapt. Părea că acest vânt l-a cuprins pe fiecare din
noi. Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât şi nimeni nu trebuia să-i explice celuilalt: „lată, Dumnezeu este în mijlocul
nostru." Fiecare, fără a spune un cuvânt, era con¬ştient de prezenţa lui Dumnezeu, în ceea ce mă priveşte,
nu puteam decât să mă aplec şi să mă închin în faţa Dumnezeului cerurilor.
  Ce s-a întâmplat mai departe? Duhul lui Dumnezeu a venit peste întreaga împrejurime şi El i-a adus pe
oameni în acel loc.
 Intâi a venit o vrăjitoare care locuia la 7 km distanţă şi conducea o şcoală de vrăjitoare. Dumnezeu a început
deci cu fortăreaţa cea mai puternică a Satanei. Aşa cum a spus Isaia, „munţii se topeau precum clocotea apa
fierbinte în dogoarea focului. Focul ardea ca vreascurile uscate". Când am întrebat-o pe vrăjitoare ce căuta
acolo, ea a răspuns: „Am nevoie de Isus. Poate El să mă mântuie? Sunt legată cu lanţurile iadului. Poţi să
rupi aceste lanţuri?"
  Nu-mi venea să-mi cred ochilor şi urechilor. Timp de doisprezece ani am încercat zadarnic -uneori
săptămâni în şir - să-i întorc pe vrăjitori la Dumnezeu. De fiecare dată, aceştia îmi declarau că puterile lor ar fi
un dar de la Dumnezeu. Şi acum vine ca din senin această vrăjitoare şi-mi declară că s-a săturat de viaţa pe
care o duce şi că e legată cu lanţurile întunericului.
     „Cine a vorbit cu tine?" am întrebat-o.
    „Nimeni", a fost răpunsul.
    „Cine ţi-a predicat?"
     „Nimeni!"
    „Cine te-a invitat?"
    „Nimeni!"
    „Dar eu acest lucru nu îl înţeleg! De unde vii? Ce s-a întâmplat?"
     „De ce mă întrebi toate aceste lucruri? Nu-mi mai risipi timpul! Dacă Isus nu mă mântuie acum, eu astăzi
am să mor şi voi merge în iad!"
     Aşa ceva eu încă nu mai trăisem. Am conti¬nuat cu întrebările:
     „Eşti pregătită să-ţi deschizi inima Domnului Isus şi să-L primeşti în viaţa ta?"
    „Sunt pregătită să fac orice."
    „Eşti tu, de asemenea, de acord să-ţi mărturi¬seşti păcatele?"
   „Da!"
    După ce a făcut-o, a cerut: „Roagă-te pentru mine, ca Isus să mă elibereze de aceste duhuri rele." Apoi ea
a numit duhurile pe nume: Mzeezrus, Mteeges, Mtowos - acestea nu sunt doar închipuiri. Dacă, de pildă, o
persoană e posedată de duhul Mzeezrus, ea poate vorbi în limbi străine, pe care nu le-a auzit şi nu le-a
învăţat niciodată.
    Nu ştiam cum trebuie să mă rog pentru o vrăjitoare, încercasem s-o fac odată când a venit la mine un om
posedat; am poruncit acelor puteri, în Numele lui Isus, să iasă din om. Rezultatul a fost că am devenit
batjocura dracilor! Pe atunci eu nu înţelegeam de ce. Se relatează în Faptele Apostolilor că au luat batistele
apostolului Pavel şi le-au pus pe posedaţi - şi duhurile rele au dispărut. Iar eu am fost făcut de ruşine şi am
ajuns de râsul demonilor. Şi iarăşi am ajuns în situaţia, să mă rog pentru o vrăjitoare. Am adunat încă cinci
sau şase colaboratori şi am aşezat femeia în mijloc. Era o analfabetă. Locuia în partea interioară a ţării şi nu
lucrase niciodată pentru europeni sau pentru sud-africani, care vorbesc engleza. Ne-am aşezat în jurul ei pe
scaune şi am început să cântăm o cântare de Paşti care conţinea cuvintele: El a înviat - El este atotputernicul
învingător - El a învins pe diavol - El a învins păcatul şi moartea - Noi nu mai trebuie să ne temem - El a plătit
preţul răscumpărării noastre cu propriul Său sânge!
     Pe când repetam acest cântec, femeia a sărit ca arsă de pe scaunul ei, apoi a căzut în genunchi şi pe
mâini şi se zvârcolea ca un animal sălbatic. Arăta ca un tigru ce se pregătea să sară pe victima sa. Ochii ei
aveau o expresie inimaginabil de înspăimântătoare. Unul din colaboratori, cuprins de spaimă, a fugit din
încăpere. A trebuit să-1 readucem şi să-1 liniştim. Nouă nu trebuie să ne fie frică căci Isus a frânt puterea lui
Satan. Apoi femeia a vorbit cu noi în limba engleză pe care n-o învăţase niciodată. Deodată au lătrat mulţi
câini din ea. Lătratul a fost auzit şi de oamenii de afară. Fratele meu avea un dulău care a venit în goană de
departe şi a sărit spre fereastră ca să-i vadă pe ceilalţi câini. Se poate uşor să imiţi lătratul unui câine, dar
nicidecum al unei haite întrgi. După ce a terminat cu lătratul, din femeie au grohăit mulţi porci. Apoi am
poruncit forţelor întunericului în Numele lui Isus, care este mai presus de orice Nume, să iasă din femeie.
   „Noi suntem 300 de războinici tari şi nu vom părăsi această persoană!", au strigat din gura femeii. Aici nu a
vorbit o femeie! Noi ne-am rugat: „Doamne, lucrează Tu şi eliberează pe acest om!" Deodată, demonii au
spus ceva remarcabil: „Ştiam până acum de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul, dar de când a venit Duhul
Sfânt, noi ardem. Focul Său ne este prea fierbinte!" Mi-am adus aminte de textul biblic: „...nu prin putere, nici
prin tărie, ci prin Duhul Meu" (Zaharia 4, 6). în Efeseni 6, 12, citim: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi
sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti". Ani de zile acest text mi-a fost o taină. Cum te poţi
lupta cu aceste duhuri? Acum mi-este clar că nu era vorba de o luptă a cărnii împotriva duhului, ci de Duhul
lui Dumnezeu care luptă împotriva duhurilor rele.
     Atunci prima sută de demoni au părăsit femeia cu mari ţipete şi gălăgie, apoi a doua sută şi la urmă a
treia sută.
      Până în acest moment, faţa femeii avuse o expresie înfricoşătoare, întunecată. Dar în momentul în care
demonii o părăsiseră, faţa ei s-a schimbat brusc. Arăta ca un înger care a trăit în prezenţa Domnului şi
Mântuitorului nostru. Cu o strălucire cerească pe faţă si în ochi, a exclamat: „Ce minu¬nat, Isus m-a eliberat!
Isus a sfărâmat aceste lanţuri ale iadului!"
  După vrăjitoare au venit vrăjitorii, apoi pose¬daţii, unul după altul, zi de zi. Două, trei luni, aproape că nu
apucam să dormim. Eram ocupaţi ziua şi noaptea. Uneori n-aveam timp nici să mâncăm sau să ne schimbăm.
Duhul lui Dumnezeu mergea din casă în casă şi aducea oamenii. L-am întrebat pe fiecare în parte:
    „Cine te-a adus aici?"
    „Nimeni."
    „Cum ai aflat că suntem aici? Cine te-a invitat?"
    „Nimeni."
    Mereu acelaşi răspuns, mereu aceeaşi poveste: „Noi nu putem explica, dar trebuie să fi fost Dumnezeu. O
putere din noi ne-a împins să venim aici. Nu mai putem dormi, nu ne mai găsim liniştea, noi nu mai vedem
decât păcatele noastre!"
      Era ca şi cum ar fi căzut zidurile Ierihonului. Posedaţii îşi denunţau demonii cu numele şi cu numărul.
Multe s-au petrecut în zilele acelea, lucruri despre care astăzi nu îndrăznim să vorbim, căci oamenii nu le-ar
înţelege. Li s-ar părea basme. Dar între cer şi pământ există mult mai multe decât poate cuprinde mintea
omului. Pentru a înţelege astfel de lucruri trebuie mai întâi să câştigi propria experienţă, trăindu-le.
      Şi oamenii veneau în continuare. Indiferent în ce zi din săptămână, sau Ia ce oră din zi ieşeam înaintea
casei, găseam o sută, poate char două sute de inşi aşteptând afară. Păcătoşi înrăiţi plângeau precum copiii
mici.
      „Ce-i cu voi?" îi întrebam.
      „Suntem păcătoşi!"
       Duhul lui Dumnezeu le-a dovedit vinovăţia cu privire la păcatele lor, le-a arătat dreptatea lui Dumnezeu
şi le-a descoperit nedreptatea lor. Părea să fi sosit Ziua Judecăţii.
     Mi-amintesc de un negru zulu păgân şi crud, originar din Singa. El şedea într-o încăpere plângând ca şi
când ar fi fost bătut cu parul, întrucât omul zbiera atât de tare, am intrat în încăpere să văd ce se petrece.
     „Ce-i cu tine?"
    „Intre mine şi iad nu mai este decât un cen¬timetru şi mă prăbuşesc în el," striga omul.
        In aceeaşi situaţie erau toţi cei pe care Dum¬nezeu îi aducea la noi, încât ne vedem constrânşi să-i
asigurăm că sângele lui Isus poate să le spele toate păcatele.
       „Asta o puteţi spune voi, care nu ştiţi cât de îngrozitor am păcătuit!", răspundeau ei.
       Cercetarea a fost atât de profundă, încât unii din ei nu puteau concepe că Isus i-ar putea ierta. Nu le era
suficientă o mărturisire generală. Fiecare simţea nevoia să-şi enumere păcatele pe nume, unul câte unul.
Abia atunci, această noapte a fost străpunsă de lumină, si ei au reuşit să înţeleagă iertarea. Feţele lor
străluceau ca cele ale îngerilor. Veneau plângând si ne părăseau fericiţi. Viaţa lor se schimba, toate se
făceau noi! Femeia venea acasă, iar bărbatul o întreba mirat: „Ce s-a întâmplat cu tine? Tu ai devenit alt om.
Până acum purtai tu pantalonii în casă şi ultimul cuvânt era al tău. Acum, dintr-o dată reuşeşti să te supui!"

       Era un bărbat care îşi conducea casa cu bâta. Nu se purta ca un om, ci ca un animal sălbatic.
Schimarea petrecută în viaţa soţiei lui era atât de evidentă, încât bărbatul o întrebă: „Ce s-a întâmplat cu tine?
Altă dată era scandal dacă veneam acasă băut. Acum stai liniştită." în loc să-şi ia bărbatul la rost, ca de
obicei, femeia era acum prietenoasă, aducea apă caldă, îi spăla picioarele şi-i pregătea patul. Această
schimbare, omul n-o putea înţelege. „Ce s-o fi întâmplat, cum a devenit posibil aşa ceva? Altădată te înfuriai,
iar acum nu scoţi o vorbă. Iar eu mă simt ca un rege! Ai fost cumva pe la creştinii din Mapumulo şi te-ai făcut
creştină? L-ai acceptat pe Dumnezeul albilor?" Apoi a adăugat: „Dacă Dumnezeul albilor a reuşit să te
îmblânzească, ceea ce mie nu mi-a reuşit nici cu bâta, religia asta trebuie să fie ceva bun"!
    Cu mulţi ani în urmă, un celebru director de circ şi îmblânzitor de lei din Africa de Sud a declarat: „Aduceţi-
mi orice leu şi-l voi îmblânzi, dar pe nevastă-mea n-o pot îmblânzi"!
     E uşor de imaginat deci, cât de surprins trebuie să fie un bărbat care îşi găseşte soţia schim¬bată.
Aceasta a fost o mărturie atât de puternică pentru Domnul Isus, încât bărbatul a venit şi el la noi şi s-a pocăit.
      Şi copiii se pocăiau. întorşi acasă la părinţii lor, erau întrebaţi: „Ce s-a întâmplat cu voi, copii? Până
acum, tot timpul v-aţi certat. Altădată nu voiaţi să vă faceţi temele de casă, nici să lucraţi. Mereu ne
contraziceaţi. Acum însă le faceţi pe toate cu bucurie si supunere. Ce s-a întâmplat cu voi? Aţi devenit
creştini?" Şi atunci veneau şi părinţii să-şi predea viaţa lui Isus.
     Domnul îşi aprinsese focul, iar focul s-a răspândit peste munţi şi văi, astfel că mii se pocăiau într-o
săptămână ba chiar într-o zi. Aceasta s-a întâmplat printre zuluşi şi xhosaşi. Lucrarea Domnului nu cunoaşte
graniţe.
     Domnul Isus stătea odată, de Ziua corturilor, în mijlocul mulţimii strigând, fără să-I pese că oamenii voiau
să-L omoare: „Să vină Ia Mine toţi însetaţii, să bea! Cine crede în Mine cum spune Scriptura, din inima aceluia
vor curge râuri de apă vie". Domnul să dea, ca fiecare om care se numeşte creştin să fie un creştin adevărat,
precum spune Scriptura. Eu cred că nu e nevoie să ne rugăm pentru o trezire. Trezirea este rezultatul unei
vieţi trăite zilnic precum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă o înaintare neîntreruptă, într-o
strânsă părtăşie cu Dumnezeul cel viu. El vrea ca biserica Sa să fie o mireasă curată, în care se poate vedea
slava Sa.
You need Java to see this applet.